marți, octombrie 21, 2025

Cine muncește plătește! Lista sancțiunilor pentru teme

Share

Teme prea încărcate

Într-o Românie în care educația se măsoară tot mai des în tabele, termene și norme rigide, profesorii se trezesc în fața unei noi amenințări: temele prea „încărcate”. Nu contează dacă materia e complexă, clasa e slab pregătită sau elevii lucrează în ritmuri diferite. Dacă temele depășesc cele două ore zilnice cumulate, profesorul riscă sancțiuni disciplinare. Da, ai citit bine. Detalii despre declarațiile halucinante ale lui Daniel David, aici.

Indicații ministeriale neprețioase

Recent, ministrul Educației a îndemnat public părinții să reclame profesorii care depășesc timpul maxim pentru teme. În viziunea oficială, părintele devine un supervizor al efortului copilului, iar profesorul – un potențial vinovat de suprasolicitare psihopedagogică. Întrebat cum se stabilește timpul, nimeni nu explică: un copil termină în 30 de minute, altul în trei ore. Dar dacă plângerea vine, școala trebuie să ancheteze.

O scurtă listă

Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, dacă se consideră că ai dat teme peste limita legală, poți fi sancționat disciplinar pentru abatere de la indicațiile prețioase. Lista este stufoasă și îngrijorător de dură:

  • Avertisment scris
  • Reducerea salariului de bază cu până la 15%, pentru 1–6 luni
  • Suspendarea dreptului de a participa la concursuri pentru gradație de merit sau funcții de conducere – până la 3 ani
  • Interdicția de a face parte din comisii de examen naționale – până la 3 ani
  • Desfacerea disciplinară a contractului de muncă
  • Retragerea premiilor, decorațiilor și titlurilor didactice

Totul, pentru că tema ta a fost considerată prea lungă de un părinte care a cronometrat copilul la birou.

Unde ne îndreptăm?

Această vânătoare de cadre didactice nu protejează elevul, ci erodează autoritatea profesorului. Într-o școală în care dascălul trăiește cu frica sesizărilor, nu va mai îndrăzni să ceară efort, rigoare sau perseverență.

În loc să creștem exigența intelectuală, învățăm elevii că pot contesta orice li se pare „prea greu”. Iar profesorul? Profesorul își face lecțiile cu ochii la ceas, nu la clasă.

Ce spune lege?

Art. 220 Lege Învățământului Preuniversitar

(1) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment scris;

b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obţinerea gradaţiei de merit, pentru ocuparea unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control ori a unei funcţii didactice superioare;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 209 alin. (2) lit. a) şi b) se pot aplica cumulat sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)d) sau cea prevăzută la alin. (1) lit. e). Pentru celelalte abateri se poate aplica sancţiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancţiunile prevăzute la alin. (1).

(3) În funcţie de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancţiunilor prevăzute la lit. b)-e) se dispune şi măsura retragerii decoraţiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 218.

Dați LIKE paginii și intrați în grupul nostru – așa putem sparge cenzura Facebook și informația ajunge mai ușor la voi!👉 Pagina site pentru profesori 👉 Grupul site pentru profesori

Citite

Cele mai citie