Săptămâna verde
Săptămâna verde bate la ușă! Școlile ar fi trebuit să decidă până în prezent în ce perioadă vor plasa cele 5 zile consecutive de activități specifice.
După cum știți deja, perioada în care se va desfășura Săptămâna Verde este 19 aprilie-16 iunie 2023.
Toți elevii și profesorii se vor întâlni dar nu pentru a face ore tradiționale. În „Săptămâna Verde” toate
activitățile trebuie să aibă drept centru de gravitate natura.
Câteva sfaturi de început
- Pe cât posibil, în această perioadă, încercați:
- Să puneți jocul la baza a cât mai multor activități;
- Să îi scoateți pe elevi din spațiul școlii;
- Să îi implicați în activitățile desfășurate. Fiecare elev să aibă sarcini precise;
- Să mediatizați activitățile și rezultatele acestora pe site-urile unităților de învățământ, pe platformele
- de socializare în presă etc. Realizați în acest scop, împreună cu elevii, fotografii, clipuri video, articole
- de jurnal sau de presă etc.
Activități sugerate
Sugestiile de activități sunt generale, adaptarea și combinarea acestora fiind obligatorie. Sugestiile
noastre sunt:
- Vizionare de documentare existente pe platformele de streaming (YouTube, Disney, Netflix etc.) și realizarea de dezbateri;
- Realizarea de excursii virtuale prin intermediul unor aplicații precum Google Earth sau Google Maps, mai ales dacă vremea este potrivnică;
- Clasicele vizite la muzee, în parcuri, în natură;
- Deplasarea în tabere și excursii. Vă recomandăm să vă deplasați doar cu elevii pasionați de natură;
- Organizarea unor întâlniri cu reprezentanții unor instituții sau asociații de profil;
- Organizarea de dezbateri/prezentări/simpozioane;
- Întocmirea de afișe, fișe, desene, postere, bannere, colaje, broșuri, fluturași pe subiecte specifice și mediatizarea acestora în rândul elevilor, pe site-urile unităților de învățământ, pe rețelele de socializare, în presă;
- Participarea la competiții sportive și jocuri care să implice mișcarea și natura;
- Organizarea de concursuri teoretice și practice între elevi;
- Realizarea și aplicarea unor chestionare;
- Antrenarea în activități de ecologizare și reciclare selectivă la nivelul școlii sau a localității;
- Activități de plantare/întreținere a diferitelor spații (grădina școlii, parcul, pădurea etc.);
- Realizarea de diferite obiecte din materiale reciclate;
- Realizarea și amenajarea unor panouri/puncte informative;
- Punerea în scenă a unor piese de teatru sau a unor spectacole artistice în care elevii să scoată în evidență talente deosebite care se încadrează în tematică;
- Organizarea unor conferințe după modelul TED;
- Realizarea unor prezentări de modă în care să fie folosite materiale reciclate sau preluate din natură;
- Organizarea unor expoziții de fotografii, desene, obiecte realizate din diferite materiale reciclate sau naturale;
De unde fonduri?
Acest gen de activități are nevoie de fonduri. La nivel teoretic, școala și primăria ar trebui să se ocupe
de acoperirea a cât mai multor cheltuieli. Sub nicio formă nu pretindeți bani de la elevi.
Tu ce sugestii ai?
Așteptăm sugestiile tale pe pagina și pe grupul nostru Facebook. Site Pentru Profesori
(sitepentruprofesori.com) îți mulțumește anticipat.