Categorie: Info

David: de la acuzații de cenzură la acuzații de răzbunare pe cadrele didactice
În ultimele săptămâni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, s-a trezit în mijlocul a două crize politice și morale majore.

Se propune un sistem de pedepse „în bani grei” pentru profesori
Actrița Ioana Ginghină critică dur sistemul de învățământ românesc, pe care îl consideră un loc de experimente nereușite.

Mai există o șansă? Angajamentul ministrului Educației privind măsurile controversate din sistem
Mai există o șansă? Sub presiunea măsurilor impuse prin Legea nr. 141/2025, cele trei mari federații sindicale din învățământ – FSLI, FSE „Spiru Haret” și FNS „Alma Mater” – au transmis un mesaj dur către Ministerul Educației, în cadrul unei întâlniri desfășurate în această după-amiază. Reprezentanții sindicatelor au denunțat efectele dezastruoase ale noii legislații asupra…

Scoala NU incepe pe 8 septembrie. Începutul anului școlar, în pericol total
Liderii sindicali avertizează: „Pregătiți-vă de grevă, nu de festivități” În loc de clopoțelul festiv și florile pentru profesori, pe 8 septembrie elevii din toată țara ar putea găsi porțile școlilor închise. Liderii celor trei mari federații sindicale din educație – FSLI, FSE „Spiru Haret” și Alma Mater – anunță public: va fi grevă generală, dacă Guvernul…

Daniel David: „Nu mai sunt bani pentru salarii”
Daniel David Anunț-șoc din partea ministrului Educației, în contextul protestelor cadrelor didactice: Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor şi burselor pentru tot anul. Este incorect să se creadă că nu îmi este greu că trebuie să le aplicăm şi că nu înţeleg disconfortul creat. Tocmai de aceea am spus că orice măsuri fiscal-bugetare…

30.000 de posturi disponibile? Realitatea bate minciunile ministrului Educaței
Minciuna normelor „disponibile” Ministrul Educației, Daniel David, susține cu seninătate că în sistem ar exista 30.000 de norme disponibilizate. O afirmație care, la o primă vedere, pare pragmatică, corect? Nimic mai fals, iar ministrul știe asta. În spatele celor 30.000 de posturi se ascunde o minciună, după cum reiese din reacția lui Laviniu Lăcustă, președintele…

Soluția radicală împotriva planului lui Bolojan în educație
Soluția radicală Într-o informare trimisă sindicatelor componente și membrilor de sindicat, FSLI propune un plan simplu pentru blocarea aplicării „mărețelor” planuri ale premierului Bolojan în educație. Tot ce trebuie să faci Cum funcționează Conform FLSI “fără toate acestea, proiectul planului de încadrare pentru anul 2025-2026, realizat la începutul acestui an, nu poate fi modificat. Trebuie…

Nu se pregătește, nu se participă și nu se organizează în niciun fel deschiderea festivă a noului an școlar
Boicot total Boicot total. S.I.P. Hunedoara a transmis, într-o informare postată pe site-ul organizației sindicale, un apel către membri pentru implicare activă în protestele planificate până la 8 septembrie și boicotarea începutului de an școlar. Ce presupune boicotul Profesorii sunt îndemnați să nu participe la activitățile administrative sau organizatorice legate de începutul noului an școlar.…

Avertisment! Se pune la cale o mârșăvie? Completarea normei unde este?
Completarea normei – unde este? Echipa din spatele paginii Calculator salarii învățământ trage un semnal de alarmă: ședințele pentru completarea normei la 20 de ore nu au fost stabilite, deși modificarea normei didactice urmează să intre în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. În schimb, ISJ-urile au început deja să publice calendarul pentru repartizarea posturilor…

10.000 de titulari își pierd posturile. Suplinitorii, și ei sacrificați
O bombă cu ceas în Educație În plin haos declanșat de politicieni, Ministerul Educației pregătește o măsură cu efecte catastrofale: creșterea normei didactice la 20 de ore pe săptămână. Ce pare, pe hârtie, o simplă ajustare birocratică, va însemna în realitate pierderi masive în sistem: aproximativ 15.000 de posturi desființate, dintre care 10.000 sunt ocupate de profesori titulari. Semnalul…




