Autor: Redacția Site Pentru Profesori

Drepturi pe care le au copiii angajaților sau pensionarilor din învățământ
De 3 drepturi beneficiază copiii întregului personal din învățământul preuniversitar sau pensionat, precum și copiii orfani de unul sau ambii părinți ce au activat în sistemul de învățământ.

Prima de carieră didactică și prima de formare profesională: s-a stabilit perioada de acordare
Prima de carieră didactică, alături de cea de formare profesională, conform unui anunț publicat de ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene,

Ziua de 5 octombrie aduce o surpriză profesorilor
Ziua de 5 octombrie, până nu de mult și cu câteva excepții, era sărbătorită la școală prin activități specifice. Practic, niciun cadru didactic nu ar fi trebuit să predea ci să „sărbătorească” educația.

Amenzi de 60.000 de lei aduse de prima de carieră didactică
Amenzi de 60.000 de lei, conform Ordonanței de urgență nr. 58/2023, pentru beneficiarii primei didactice care nu folosesc acești bani în concordață cu cadrul legal. Vezi aici în ce scopuri poți utiliza acești bani.

Prima de carieră didactică – vezi când intră banii
Prima de carieră didactică, conform Ordonanței de urgență nr. 58/2023, se acordă anual, începând cu luna octombrie 2023. Personalul din învățământul preuniversitar și cel din învățământul universitar,

Prima de carieră didactică – vezi ce poți cumpăra legal cu cei 1500 de lei
Prima de carieră didactică are o valoare de 1500 de lei net și reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic

Personalul din învățământ, obligat să sprijine imunizările elevilor și să acorde servicii medicale
Personalul din învățământ a primit noi obligații, conform Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr. 2.508/4.493/2023,

Anul școlar 2023-2024: informații bine de știut
Anul școlar 2023-2024 Anul școlar 2023-2024 în câteva informații succinte, bine de știut. Pentru structura completă a acestui an școlar te invităm să accesezi acest material. Despre cursuri 1. Debutează la data de 1 septembrie 2023 și se încheie la data de 31 august 2024 2. Are o durată de 36 de săptămâni de cursuri…

Tote zilele libere din anul școlar 2023-2024
Zile libere din anul școlar 2023-2024, comparativ cu cele din perioada precedentă, s-au înmulțit. Contractul Colectiv de Muncă adaugă,

Programarea pe județe a vacanței din luna februarie 2024
Programarea vacanței din luna februarie 2024 diferă de la un județ la altul. Această strategie a fost introdusă ca parte a „reformei”







