Mindblown: a blog about philosophy.

Mai există o șansă? Angajamentul ministrului Educației privind măsurile controversate din sistem
Mai există o șansă? Sub presiunea măsurilor impuse prin Legea nr. 141/2025, cele trei mari federații sindicale din învățământ – FSLI, FSE „Spiru Haret” și FNS „Alma Mater” – au transmis un mesaj dur către Ministerul Educației, în cadrul unei întâlniri desfășurate în această după-amiază. Reprezentanții sindicatelor au denunțat efectele dezastruoase ale noii legislații asupra…

Reforma prin sufocare. Din 2023, România este pe primul loc în UE la numărul de elevi pe clasă. Nu avem nici profesori.
Reforma prin sufocare “Reforma prin sufocare” – așa s-ar putea numi experimentul început de Daniel David odată cu preluarea celui de-al doilea mandat la șefia Ministerului Educației. O „reformă” prin umplerea claselor până la refuz, prin mărirea normelor profesorilor și prin distrugerea ultimelor urme de funcționalitate din sistemul public. Nu le veți auzi de la…

Prima de carieră didactică 2025 – cele 2 condiții care trebuie îndeplinite
Acordarea primei în 2025 – sub semnul întrebării Voucherele de 1.500 lei pentru profesori, cunoscute ca prima de carieră didactică, nu sunt garantate pentru anul școlar 2025–2026. Ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru, avertizează că măsura poate continua doar dacă sunt respectate cerințele impuse de Comisia Europeană. Fără aceste modificări, România nu va putea deconta fondurile din bani europeni.…

Scoala NU incepe pe 8 septembrie. Începutul anului școlar, în pericol total
Liderii sindicali avertizează: „Pregătiți-vă de grevă, nu de festivități” În loc de clopoțelul festiv și florile pentru profesori, pe 8 septembrie elevii din toată țara ar putea găsi porțile școlilor închise. Liderii celor trei mari federații sindicale din educație – FSLI, FSE „Spiru Haret” și Alma Mater – anunță public: va fi grevă generală, dacă Guvernul…

Primele de carieră didactică și profesională în 2025 – două vești esențiale, proaspete
Primele de carieră didactică și profesională Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a explicat recent situația controversată a voucherelor pentru profesori. Inițial, acestea au fost introduse în urma grevei generale din educație din 2023 și au constat în acordarea a 1.500 de lei pe an școlar cadrelor didactice, sub forma unor carduri electronice. 80…

Daniel David: „Nu mai sunt bani pentru salarii”
Daniel David Anunț-șoc din partea ministrului Educației, în contextul protestelor cadrelor didactice: Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor şi burselor pentru tot anul. Este incorect să se creadă că nu îmi este greu că trebuie să le aplicăm şi că nu înţeleg disconfortul creat. Tocmai de aceea am spus că orice măsuri fiscal-bugetare…

Indemnizația de hrană nu se mai acordă tuturor profesorilor
Prag mai mic pentru acordarea indemnizației Indemnizația de hrană nu va mai ajunge la toți angajații din sistemul de învățământ. Potrivit Legii 141/2025, intrată în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 25 iulie, acest beneficiu va fi acordat doar salariaților din sectorul public cu venituri nete de până la 6.000 de lei…

VIDEO – Cel mai important mesaj pentru profesori a fost transmis. Distribuie acum!
Mesajul celor doi președinți privind următoarele proteste!

Grotescul salariilor: șoferul câștigă cât profesorul la Ministerul Educației Naționale
Grotescu salariilor În România, anul 2025, șoferul de la Ministerul Educației câștigă mai mult decât profesorul debutant. 6188 lei brut, plus un spor de 807 lei pentru “condiții periculoase”. Total: 6995 lei. Șoferul duce hârtii, cafele, oameni importanți de colo-colo. Nu predă nimic. Nu schimbă nimic. Nu formează nimic. Dar primește un spor. Periculos, domnule!…

„Confortul” profesorilor, noua țintă a lui David: le cere „să-și mai aducă două ore, în diverse forme
Daniel David și „două ore în diverse forme” Domnul ministru Daniel David a vorbit. A rostit. A emis în eter, senin, o mostră de superioritate tehnocrată cu iz de cinism educat: „Înțeleg că afectezi confortul profesorilor, care aveau o normă deja așezată, și acum trebuie să își mai aducă 2 ore în diverse forme…” Ați…
Ai vreo recomandare de carte?







