Credite
Numărul de credite pe care profesorii trebuie să le obțină prin cursuri de formare continuă într-un interval de 5 ani s-a redus în Legea Învățământului Preuniversitar. Spre deosebire de vechea Lege a Educației, a cărei aplicare a încetat la 3 septembrie 2023 și care impunea obligativitatea a 90 de credite, legea actuală introduce conceptul de număr minim de credite.
3 categorii
Creditele ECTS (Sistemul European de Credite Transferabile) pe care profesorii sunt obligați să le obțină sunt împărțite în 3 categorii:
- credite alese de profesor
- credite care respectă prioritățile locale
- credite care reflectă competențele prevăzute în planul național de formare continuă.
Odată la 2 ani
Personalul didactic din învățământul preuniversitar are obligația de a participa, cel puțin o dată la doi ani, la un program de formare continuă acreditat. Mai multe detalii pot fi aflate din acest material.
15 credite minim
Numărul minim de credite ECTS pe care Legea Învățământului Preuniversitar îl impune este de 15.
Art. 188 (3) Distribuția numărului de credite ECTS obținut, începând cu numărul minim, va respecta următoarele criterii:
a) minimum 5 credite ECTS vor respecta competențele prioritare prevăzute în planul național de formare continuă în cariera didactică. Acestea sunt finanțate prin programe naționale, din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea specială a unităților de învățământ pentru cheltuieli privind perfecționarea pregătirii profesionale a personalului didactic și didactic auxiliar, pentru implementarea politicilor și strategiilor Ministerului Educației;
b) minimum 5 credite ECTS vor respecta prioritățile la nivel școlar sau, după caz, local, în conformitate cu cartografierea periodică a nevoilor de formare la nivelul județului, realizată de CCD, sau, după caz, în funcție de nevoile de formare continuă ale personalului didactic identificate la nivelul CFDCD. Acestea sunt finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu pregătirea profesională, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale;
c) maximum 5 credite ECTS vor fi la decizia cadrului didactic. Acestea pot fi finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu formarea continuă, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
