„Eficiență” cu orice preț – chiar și cu prețul educației
Programul de guvernare propune o serie de măsuri care nu doar că ignoră realitatea din teren, dar o și agravează. În numele „concentrării educaționale” și al „creșterii calității”, guvernul pregătește comasarea școlilor mici, creșterea numărului minim și maxim de elevi per clasă, și impunerea unor praguri stricte pentru păstrarea personalității juridice a unităților de învățământ.
Școlile mici, condamnate la dispariție
O școală cu puțini elevi, indiferent de rolul ei într-o comunitate rurală, va fi considerată „ineficientă”. Urmează închiderea și migrarea elevilor către centre aglomerate, cu transport insuficient și abandon școlar garantat. Ce nu încape în tabel, nu merită păstrat – cam așa sună filosofia guvernamentală.
o Creșterea efectivului minim de elevi în unitățile educaționale cu personalitate juridică
(cu excepții justificabile în zonele de minorități și medii defavorizate).
Clase pline, educație diluată
Creșterea artificială a efectivelor din clase ignoră complet aspectele psihopedagogice. Un profesor nu poate face performanță în fața a 35 de elevi, fiecare cu ritmul și nevoile lui. Dar guvernul nu vrea calitate, vrea reducerea cheltuielilor.
o Creșterea numărului minim de copii dintr-o clasă (cu excepții justificabile în zonele de
minorități și medii defavorizate).
o Creșterea numărului maxim de copii într-o clasă, în condițiile nedepășirii unor limite
psihopedagogice.
Concentrări educaționale pentru eficientizare și creșterea calității prin evitarea
fragmentării (unele măsuri reprezintă o reluare aproximativă a unor practici funcționale
dinainte de Legea 198/2023):
Universități și cercetare – raționalizate ca fabricile
Instituțiile de învățământ superior și cercetare sunt și ele în vizor: fuziuni, desființări, centralizare. România educată devine România închisă și comasată, unde autonomia e o amintire.
o Concentrări academice în învățământul superior și în cercetare-dezvoltare-inovare,
inclusiv fuziunea sau desființarea unor instituții deconcentrate, acolo unde acest lucru
duce la eficientizări și la creșterea calității.
Un sistem educațional sugrumat în numele bugetului
Aceste măsuri nu sunt reforme – sunt pași rapizi către colapsul educației publice. În loc de investiții, primim raționalizări. În loc de soluții, restrângeri. Și în loc de viitor, doar statistici și excelență pe hârtie.
Fă-ți vocea auzită!
Comentați acest material pe grupul Facebook al sitepentruprofesori.com/ (link)
