Prima de carieră didactică și prima de formare profesională
Prima de carieră didactică, alături de cea de formare profesională, conform unui anunț publicat de ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, urmează să fie acordată la sfârșitul lunii octombrie. Conform ministrului Adrian Câciu, cele două stimultente financiare destinate angajaților din sistemul educațional vor fi acordate în perioada 20-27 octombrie. Aceste date sunt valabile pentru anul școlar 2023-2024.
Octombrie vine cu vești bune atât pentru angajații din educație cât și pentru beneficiarii programului Sprijin pentru România.
Astfel, în luna octombrie, peste 300.000 de angajați din sectorul educație vor beneficia de alocare financiară suplimentară de 427 milioane lei pentru:
prima de carieră didactică pentru personalul didactic si didactic auxiliar, în valoare nominală de 1500/persoană;
prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 lei/persoană.
Acest tip de sprijin se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, estimarea noastră fiind că banii vor ajunge la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie.
Obținuți la grevă
Cei 1500 de lei au fost obținuți ca urmare a grevei istorice de la sfârșitul anului școlar 2022-2023. Probabil, fără această mișcare de protest, cadrele didactice nu ar fi beneficiat de acești bani, chiar dacă aceștia erau disponibili.
Detalii pe subiect
Amenzi de 60.000 de lei aduse de stimulentul de carieră didactică