„Lipitorii de afișe”
După succesul creșterii normei didactice și viitoarea modificare a curriculumului, ministerul Educației pregătește următoarea mare lovitură: titularizarea/angajările la nivel de școală. „Reforma”, discutată pe ascuns în birourile ministeriale (și nu numai), amenință să pulverizeze una dintre ultimele plase de siguranță ale dascălilor, ultima garanție a unui învățământ performat. Deja presa obedientă, „experții” auto-proclamați și o parte a politicului susțin mișcarea, prezentată drept „flexibilizare” sau „adaptare europeană”. În fond, aceștia nu vor decât să „oprească dezastrul din educație”.
Sub eufemisme se ascunde realitatea
Pe hârtie, totul sună bine: angajări flexibile, adaptate nevoilor fiecărei școli, alături de alte bla bla-uri motivaționale. În realitate, examenul național devine doar o poartă simbolică, iar selecția reală de cadre se face la nivel local, dictată de obediența politică și interesele imediate ale directorului și consiliului de administrație. Structurile sunt rareori independente, aproape întotdeauna populate politic. Meritul, experiența și performanța devin secundare; carnetul de partid, fidelitatea și supunerea vor fi criteriile reale. Este suficient să aruncăm o privire prin curțile primăriilor sau ale instituțiilor de stat pentru a vedea ce ne așteaptă.
Noul prototip: profesorul lipitor de afișe
Și uite așa, pe nepusă masă, apare noua specie: profesorul lipitor de afișe. Viitorul său nu depinde de rezultate sau respectul comunității, ci de câte afișe lipește, câte postări laudative face, cât de rapid și eficient închide ochii și cât de disciplinat stă în rând cu „echipa” politică a primarului și directorului. Profesorul devine mai mult soldat electoral decât dascăl. Orice urmă de independență și împotrivire va fi taxată iar pedeapsa va servi drept exemplu pentru alții.
Instabilitate și migrație permanentă
Trăim în România iar scenariul acesta este deja un déjà vu. Când partidul cade, directorul se schimbă, iar vechea „lipitoare” pleacă. În loc de continuitate și stabilitate, școlile se transformă în filiale electorale cu catalog. Profesorii devin mobili și vulnerabili, elevii pierd relații de durată și continuitate educațională.
Distrugerea meritocrației și a gândirii libere
Dacă titularizarea dispare, concursurile și gradele didactice devin simple anecdote. Selecția se bazează pe carnetul de partid și obediență. Rezultatul? Soldați electorali în haine de dascăli, iar copiii învață lecția fricii și a servilismului, nu pe cea a gândirii critice.
Aceasta nu este reformă, ci distrugerea sistemului din interior. Sub masca „flexibilității” sau „adaptării la nevoi”, școala românească riscă să devină un teren politic, unde viitorul educației nu mai depinde de pasiunea și competența dascălilor, ci de obediența lor față de putere.
