Un drept pe care nu îl soliciți
Există un drept pe care profesorii din România îl au și pe care, cei mai mulți, îl ignoră cu desăvârșire. Directorii tac, profesorii scot bani din buzunarul lor și CCD-urile sau privații prosperă. În final, ignorarea acestui „privilegiu” duce la pierderea de sume considerabile de către profesori și la scăderea stimei de sine.
Decontul cursurilor pentru formarea continuă
Nu mai există niciun secret în faptul că angajatorul este cel care se îngrijește de formarea profesională a angajaților. Tradus în bani, conform legii, școala este cea care trebuie să îi trimită pe profesori la fel și fel de cursuri, asta pe banii instituției. Practic, cadrele didactice trebuie să beneficieze de decontul costurilor cursurilor de formare profesională. În fond, acestea sunt realizate întru folosul angajatorului.
Art. 104 (2) Finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcţie de care se calculează costul standard per elev/preşcolar:
b)cheltuieli cu pregătirea profesională;
Nu sunt …
Presiunea colegilor ar trebui să fie suficientă pentru a scoate conducerile unităților de învățământ din convenabilul „…nu sunt bani”. Bani există, trebuie doar prevăzuți în bugetul de cheltuieli al unității de învățământ. Nimic mai simplu!
De ce se tace?
O explicație ține și de goana după punctaje care se manifestă în colectivele din orașe. Practic, acești profesori nu vor mai pierde vremea cu birocrația, riscând să își arate toate cărțile în fața concurenței. O altă explicație ține de somnul sindicatelor. Câteva procese bine țintite pe această direcție ar trezi sistemul. Dar cine să pună presiune pe sindicate? Lașitatea sau complicitatea prin tăcere a colectivului profesoral duce la perpetuarea acestei stări de fapt. Conducerea școlilor este formată tot din profesori, cine îi împiedică pe cei mulți să își ceară drepturile?