Prima de carieră didactică
Prima de carieră didactică, introdusă prin Ordonanță de Urgență nr. 58/2023, după 3 săptămâni de grevă, vine ca o măsură de sprijinire a personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat. Prima de carieră didactică are ca scop stimularea carierei didactice și creșterea atractivității profesiei de dascăl.
Situația din acest an
Acest ajutor va fi acordat anual, într-o singură tranșă, până în anul 2027.
Deși nu a fost încă adoptat un act normativ special pentru anul 2024, este previzibil ca prima de carieră didactică să fie acordată în baza aceluiași cadru legal care a stat la baza acordării în 2023. Se așteaptă să se acorde într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2024, putând fi utilizată în anul școlar 2024—2025.
Cine beneficiază?
De prima de crieră didactică, conform Ordonanței de Urgență nr. 58/2023, beneficiază:
- cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat;
- cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar de stat care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar;
- personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar.
Valoare
Prima de carieră didactică are o valoare de 1500 de lei net și se decontează din fonduri externe nerambursabile.
Acordare
Acești bani vor fi acordați, pe baza listelor întocmite de unitățile de învățământ. Cel mai probabil, cardurile eliberate anul trecut vor fi încărcate cu suma de 1500 de lei, bani care pot fi folosiți doar în cadrul unor tranzacții electronice, fără posibilitatea de a fi retrași de la bancomat. Probabil, doar în anumite situații (pierdere, furt, deterioarare .etc) va fi emis un card nou de către Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Ce poți cumpăra?
Bunurile și serviciile care pot fi achizționate cu sumele de bani din prima de carieră didactică sunt stabilite de art. (3) al OUG privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar precum și primă de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învățământul de stat suportate din fonduri externe nerambursabile.
a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
b) cheltuieli pentru echipamente it și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
c) cheltuieli privind cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
